Revizorul

100-120 RON

Teatrul Sica Alexandrescu

marti, 21 noiembrie 19:00

Piesa lui Gogol surprinde panica ce cuprinde un orăşel de provincie atunci când se anunţă vizita unui revizor. Primarul corupt (George Mihăiţă) îşi intimidează subalternii la fel de corupţi, îndemnându-i să mintă şi să mituiască revizorul, pentru a acoperi lipsa de implicare în bunul mers al oraşului, precum şi folosirea în interes personal a banilor primiţi pentru infrastructură şi dezvoltare. Comicul intervine când beţivii oraşului îl confundă pe datornicul Ivan Hlestakov cu revizorul şi îl acoperă cu daruri, bani şi favorurile soţiilor şi fiicelor lor.

Faptul că Revizorul este cea mai jucată piesă a lui Nikolai Vasilievici Gogol nu este de mirare. Deşi ea a fost pusă în scenă prima dată în 1836 (la insistenţele Ţarului Nikolai I), piesa este în continuare actuală, iar spectatorul neavizat ar putea crede cu uşurinţă că ea se referă la societatea noastră coruptă, la ‚baronii locali’, la fraudele şi deturnările de fonduri din ţările recent primite în Uniunea Europeană, de pildă, cum este şi România.

Horaţiu Mălăele va fi susţinut  pe scenă de către George Mihăiţă, Virginia Mirea, Delia Seceleanu, Valentin Teodosiu, Gheorghe Dănilă, Florin Dobrovici, Eugen Racoţi, Dragoş Huluba, Ana Maria Lazăr, Bogdan Ghiţulescu, Niculae Urs,Vladimir Gaitan, Serban Georgevici

Durata spectacolului: 1 h 50 min (fără pauză)

Regia: Horaţiu Mălăele

Scenografia: Lia Manţoc 

Pret bilet: 100-120 RON