Spectacol prezentat de Teatrul Odeon București
Texte de Alexandru Monciu Sudinski
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Andrada Chiriac
Distribuția: Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Cezar Antal, Matei Arvunescu, Dan Iosif, Alpha Mini
Fotografii de Andrei Gândac
Durata: 2h
Preț bilet: 85 lei
Pentru mai multe informatii sau achizitionarea biletelor sunati la 0752 791 902.
Alexandru Monciu-Sudinski, scriitor, filosof, jurnalist, traducător, scenarist și activist pentru drepturile omului, s-a născut pe 13 iulie 1944, la Turnu Măgurele. La sfîrşitul anilor ’70, intră în greva foamei pentru eliberarea unui coleg, filozoful Cezar Mititelu. Arestat de autorităţile de la Bucureşti este obligat să părăsească ţara. Avea în jur de 30 de ani. Alege Suedia, stabilindu-se la Stockholm, unde va primi azil politic.
Alexandru Monciu-Sudinski publicase până atunci cele trei cărți: REBARBOR, carte interzisă de cenzură și dată la topit în 1971, CARACTERE în 1973 și BIOGRAFII COMUNE în 1974.
Aș fi vrut să-l cunosc pe Monciu. Îi consider pe cei care au stat în preajma lui privilegiați, bineînțeles, dacă au rămas cu ceva amintiri. Am tot citit puținele lui cărți – este fără îndoială un formidabil prozator – și m-am tot întrebat de ce nu a mai scris sau mă rog, de ce nu a mai publicat nimic după anii 70. Abia de curînd, cred că am înțeles de ce. Și prețuirea mea pentru Monciu a crescut. Îi mulțumesc.
Alexandru Dabija
Sudinski a scris în plin regim comunist o proză atroce și teribil de autentică, o adevărată incursiune în patologicul românesc, în culisele „omeniei”, „sufletismului” și a „tovărășiei”, oferindu-ne țesutul malign al unui „tradiționalism” cinic și primitiv. Scrierile sale sunt valabile și astăzi sau mai degrabă, sunt universal valabile și nu se referă doar la comunism. Nu întâmplător Laurențiu Ulici a spus despre „Guliver” (proza „forte” din volumul Rebarbor) că este „cel mai bun text epic antitotalitar din proza contemporană”. Pentru cei interesați de o literatură nefardată, fără compromis, prozele lui Alexandru Monciu Sudinski adunate în volumul „Rebarbor” sunt absolut necesare. În cele din urmă, acest prozator mi-a demolat convingerea că proza rusească ar fi mai „dură” sau mai „tăioasă” decât cea românească.
Mitoș Micleușanu
În 1976, regizorul George Bănică pune în scenă la Teatrul Giulești „șase portrete – dialog cu șase posibili interlocutori din viața noastră cea de toate zilele”, iar portretele-dialog sunt dramatizate după, sau extrase din două cărți publicate ale autorului: Caractere și Biografii comune.
Spectacolul Caractere de Alexandru Monciu-Sudinski a avut premiera în 15 martie 1976 și s-a jucat la sala Studio a Teatrului Giulești. Din distribuția de atunci au făcut parte actorii: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Ion Anghel, Geo Costiniu și George Bănică.
Spectacolul este dedicat scriitorului Alexandru Monciu–Sudinski.
Distribuția pe roluri:
Grozea, Soția lui Vasile Cireș, Reporter, Maria Boșcai – Antoaneta Zaharia
Actrița, Reporter, Adela, Elena Vânău – Elvira Deatcu
Actrița, Reporter, Eugenia Plătică – Alina Berzunțeanu
Cățoiu, Vasile Cireș, Pedagogul, Traian Boșcai – Marius Damian
Actor, George, Munteanu, Dănuț, Pedagogul – Mihai Smarandache
Zadov, Pavel Năslău, MC, Lae Boșcai – Cezar Antal
Actor, Reporter, Pedagogul, Soțul Eugeniei Plătică, Ursescu, Anchetatorul – Matei Arvunescu
Dan Iosif – Dan Iosif
Robot – Alpha Mini
Extrase de presă
”Excepțional acest spectacol al Odeonului. Prostia umană e ubicuă și Alexandru Dabija are un organ special pentru ea, o pune cu delicii în lumina reflectorului. Lumea rîde, se distrează la Rebarbor. Rîdem de comunism. Aiurea! De noi rîdem.”
Liviu Ornea, 15 martie 2022 – liternet.ro
”Rebarbor este unul dintre cele mai interesante spectacole de pe scena autohtonă a ultimilor ani, un proiect original și fecund prin redescoperirea acestui autor pe nedrept ignorat. Mai mult, deși extrage un material literar dintr-un colț uitat al literaturii, el are potențial să devină un spectacol de public.”
Oana Stoica – scena9.ro – 18 februarie 2022
“Dacă şcoala ar însemna azi, în România secolului XXI, educaţie, aş spera ca acest spectacol, care nu e numai „încă un spectacol de teatru”, să fie văzut de elevi împreună cu profesorii lor, iar la final alături de istorici liberi la minte să se nască – firesc şi viu – o conversaţie pe toate temele care se pot detecta în urma vizionării. Dar cum şcoala şi educaţia nu-s totuna, lumea va veni pur şi simplu la teatru şi va face ceea ce îi place mai mult: va râde. Şi poate nici asta nu-i puţin lucru.”