OPERA NABUCCO DE VERDI. DATE GENERALE
- Giuseppe Verdi, Nabucco. Contextul social-istoric, biografic, cultural
Nabucco – operă compusă în anul 1841 pe un libret de Temistocle Solera, a avut premiera la Teatro alla Scala din Milano la 9 martie 1842. Denumirea inițială a fost Nabucodonosor, varianta prescurtată și definitivă fiind adoptată se pare, la Teatrul San Giacomo din Corfu, în 1844.
Inspirat de un episod din istoria biblică ce descrie înrobirea si suferintele poporului evreu, libretul lui Temistocle Solera a reînviat în sufletul lui Verdi suferințele Italiei din vremea lui, asuprită de dominația austriacă, amprentând dramaturgic și muzical opera cu sentimentele, ideile și năzuinţele ardente ale compatrioţilor săi. Tocmai de aceea, lucrarea a fost receptată de italieni ca fiind o operă de mare actualitate, subiectul ei biblic, respectiv al iubirii rămânând în plan secund. Astfel, de exemplu, corul dramatic al robilor evrei, “Va, pensiero sull’ ali dorate…” era perceput ca fiind imaginea sonoră a suferințelor și speranței poporului italian, profeția lui Zaccaria despre căderea Babilonului era interpretată ca o proorocie de libertate a poporului italian iar Țara Făgăduinței nu putea fi alta decât Italia eliberată!
Energia melodică și poetică a profeţiei din actul al III-lea, mai cu seamă partea finală “Niuna pietra ove sorse l’altera, Babilonia allo stranio dirà!” răsuna în mentalul colectiv ca un cântec revoluționar al poporului italian, în lupta pentru eliberarea țării. Victoria și eliberarea apar ca iminente, fapt care transpare în discursul muzical prin recurgerea la ritmurile de marș, tempouri alerte, cvarta perfectă ascendentă – interval tipic cântecelor revoluționare, precum și prin utilizarea masivă a instrumentelor de alamă în orchestrație. Vom detalia însă aceste aspecte de dramaturgie muzicală într-un capitol ulterior.
Climatul favorabil al apariţiei operei dar şi succesul fulminant de care s-a bucurat sub influența Risorgimento-ului italian în apogeu în anii 1840-1841 are la bază ideea biblică a libretului devenit parabolă a epocii sale.
În contextul vieții personale, momentul providențial în care lui Verdi i-a fost adus libretul lui Nabucco a fost decisiv și salvator. Compozitorul, deşi încă tânăr, era zdrobit de viaţă. Suferise în câteva luni o crîncenă lovitură a destinului: cei doi copii mici, apoi soţia, Margherita, muriseră. Pe de altă parte, opera sa Un giorno di regno (1840) prezentată pe scena Teatrului la Scala din Milano fusese un eșec total. Suferința îl adusese în pragul disperării și al renunțării definitive de a mai compune. “Mă stabilisem în Milano. Pierdusem orice curaj și nu mă mai gândeam la muzică. ”- mărturisește mult mai târziu, compozitorul. Deși refuzase toată viața, cu ostentație să-și scrie memoriile, la 66 ani, Verdi a acceptat, la insistențele editorului său Ricordi, să evoce câteva amintiri din tinerețea sa la Milano, cuprinse sub formă stenografiată în asa numitele Note biografiche. Acestea au reprezentat material biografic important pentru cartea criticului francez Arthur Pougin, La vita aneddotica di Verdi, publicată în 1881, în timpul vieții lui Verdi.
Felul în care s-au întâmplat evenimentele care l-au determinat să compună opera Nabucco, îl aflăm astfel, de la Verdi însuși:
“Într-o seară, ieșind de la galeria Christoforis, mă trezii față în față cu Merelli, care se ducea la teatru. Fulgi mari de zăpadă cădeau din cer. Luându-ma de brat, Merelli mă convinse să-l conduc la teatrul La Scala. Pe drum discutarăm diverse lucruri; el imi spune ca se afla intr-o situatie dificila din cauza unei opere noi pe care avea de gând să o reprezinte. I-o comandase lui Nicolai, dar acesta era nemultumit de libret. Închipuieste-ti, strigă la un moment dat Merelli; libretul lui Solera e excelent! …splendid! … cu totul neobișnuit! … Te ține încordat, e grandios, are situatii dramatice și versuri superbe … Dar prostul de Nicolai nu întelege acest lucru și spune ca textul e imposibil. Discutând, ajunserăm la teatru…Între timp, Merelli scoase alt manuscris și mi-l dădu mie spunând: Iată libretul lui Solera! Gândește-te ce s-ar putea face dintr-un material atât de minunat! Ia-l și citeste-l!”
Cu toate că Verdi a refuzat libretul, Merelli aproape l-a forțat să-l primească. Ce a urmat, ne povestește mai departe compozitorul:
“În drum spre casă, simții un acces de neliniște și melancolie; o tristețe adâncă, un adevărat chin îmi strângea pieptul. Am intrat în casă, am aruncat cu un gest brutal manuscrisul pe masă. […] În cădere, manuscrisul se deschise și privirile mele au căzut pe cuvintele: Va, pensiero, sull’ali dorate (zboară, gând, pe aripi de aur). Am citit versurile mai departe și ele m-au tulburat profund. Am parcurs un fragment, apoi altul. Dar, ferm în hotărarea mea de a nu mai scrie, am închis caietul și m-am culcat. În zadar însă… Nabucco îmi sfredelea creierul…Somnul mă ocolea. […] Într-o zi făceam o strofă, în alta zi, alta; azi scriam o notă, iar altădată o frază…Încetul cu încetul, am scris opera”.
În toamna anului 1841, Nabucco era gata, însă programul stagiunii din acel an de la Scala era deja facut și cuprindea trei premiere: Saffo de Giovanni Pacini, Maria Padilla de Gaetano Donizetti și Odalisa de Alessandro Nini. Directorul teatrului nu mai putea face nimic, finanțare pentru o a patra premieră nu mai era posibilă. Această situație l-a înfuriat pe Verdi, nu numai din cauza nerăbdării de a-și vedea pusă în scenă opera, cât mai cu seamă pentru că-și dorea pentru premieră o distribuție de excepție pentru rolurile principale și discutase în acest sens cu cei mai apreciați soliști ai momentului: soprana Giuseppina Strepponi și baritonul Giorgio Ronconi. Dar pe afișul care anunța programul stagiunii nu apărea titlul Nabucco. Acest fapt l-a determinat pe Verdi să-i scrie o scrisoare dură, reprobatoare lui Merelli care, recunoscând greșeala (promisiunea nerespectată) l-a chemat pe Verdi, propunându-i varianta premierei cu decoruri și costume deja existente în teatru. Compozitorul acceptă.
Astfel, au început repetițiile iar titlul operei apărea ca primul spectacol, de inaugurare a stagiunii Carnavalului. Interesul lui Verdi era atins: avea în rolurile titulare cea mai bună garnitură de soliști ai Scalei din Milano. Absența lor nu putea fi compensată, într-adevăr, de decoruri și costume noi, oricât de luxuriante ar fi fost.
Giuseppina Strepponi, prima interpretă a rolului Abigaille
Giovanni Ronconi, primul interpret al rolului titular din Nabucco
În ultimele zile ale lunii februarie începeau repetițiile pentru opera Nabucco.
Muzica îi entuziasmează de la bun început, atât pe soliști cât și pe instrumentiști, costumieri, scenografi, mașinisti. Se vorbea în tot orașul despre această nouă operă, nerăbdarea și entuziasmul de a vedea spectacolul era general, pe străzi și în saloanele mondene ale vremii.
Seara zilei de 9 martie 1842 a fost, cu siguranță, cea care a scris o pagină importantă în istoria operei universale. Cortina Scalei se ridica pentru a oferi publicului milanez cel mai însemnat moment muzical dar și politic al vremii, succesul lui Nabucco depașind toate speranțele și așteptările autorului. După obiceiul vremii, care cerea ca autorul piesei să asiste la premiera în fosa orchestrei, Verdi a urmărit întreg spectacolul așezat lângă primul violoncelist, căruia îi întorcea paginile. Publicul putea urmări, astfel, îndeaproape toate reacțiile compozitorului. În rolurile principale la premieră erau Giorgio Ronconi (Nabucco), Giuseppina Strepponi (Abigaille), Prosper Derivis (Zaccaria), dirijorul spectacolului fiind Eugenio Cavallini. Succesul operei se întrevedea încă de la prima scenă, cea a Templului, după audiţia căreia publicul a aplaudat minute în șir.
La sfârșitul primului act, entuziasmul publicului era vizibil si declarat, iar după corul “Va, pensiero…” sala era în delir. Însa aceste reacții l-au intrigat inițial pe compozitor, care, datorită depresiei de care încă suferea, nu avea încredere și îi era teamă să nu dezamăgească din nou presa și publicul. Doar în momentul în care orchestra s-a alaturat publicului în aplauze și îmbrațisari, a înțeles realitatea succesului imens al operei sale. Reprezentația s-a încheiat cu strigăte de “Libertate Italiei” iar Verdi a devenit compozitorul oficial al mișcării revoluționare din epoca sa.
Deși fuseseră programate opt spectacole, opera s-a jucat de 57 de ori în stagiunea milaneză, în intervalul august- noiembrie 1842. În lunile următoare, Nabucco s-a jucat în toate orașele mari ale Europei.
Odată cu succesul absolut al lui Verdi, cu Nabucco, a încetat și supremația lui Donizetti în ceea privește opera italiană (titluri, stil și tehnica bel canto). Prezent în sală la premieră, departe de a fi invidios, el a fost dispus să-și susțină rivalul, supervizând repetițiile pentru spectacolul de la Viena.
Desigur, au existat și păreri diferite, cum a fost cea extrem de ostilă a lui Otto Nicolai.
Cu toate că lui i s-a oferit inițial libretul, Nicolai, intelectual prusac rasat, nu rezona cu emoționalul spiritului italian. După ce a refuzat libretul propus de Merelli, a început să lucreze la un alt proiect, numit Il Proscritto, refuzat de Verdi. Premiera dezastruoasă a operei (martie 1841) l-a forţat pe Nicolai să anuleze contractul cu Merelli, reîntorcându-se la Viena. De acolo a auzit de succesul operei Nabucco şi, înfuriat, a răbufnit: ,,Operele lui Verdi sunt oribile. El marchează goluri ca un nebun – din punct de vedere tehnic, nici măcar nu este un profesionist. Trebuie că are inima unui măgar şi, în opinia mea, el este un compozitor jalnic, mizerabil.” . Mai mult, Nicolai a descris subiectul Nabucco ca fiind nimic altceva decât ,,furie, invective, vărsare de sânge şi crimă.”
Istoria a decantat valorile… Nicolai fiind considerat un compozitor relativ minor, incomparabil mai puțin cântat și apreciat azi, iar Verdi – celebru.
Prima ediție a partiturii, imprimată la editura Ricordi are ca dedicație ”Alteței Sale imperiale Serenissima Arhiducesă Adelaida de Austria”. De notat însă faptul că nu prințesei austriece i-a adus Verdi omagiul său, ci, indirect, lui Vittorio Emmanuele, viitorul rege al Italiei unite, pe atunci Duce de Savoia și logodit cu prințesa Adelaide. Succesul operei sale i-a deschis porțile saloanelor aristocratice și ale burgheziei și, implicit, cariera sa ulterioară a urmat un alt drum, sub auspiciile bunului augur.
- Subiectul operei, synopsis, surse biblice, personaje.
Opera Nabucco este structurată în patru acte, fiecare dintre ele având o denumire distinctă și, drept motto, câte un citat biblic din Cartea lui Ieremia.
Vom face o succintă prezentare (synopsis) al acțiunii.
ACTUL I „Gerusalemme” (Ierusalimul)
“Ecco, io do questa città in mano del re di Babilonia; egli l’arderà col fuoco”. Geremia XXXII
“Aşa zice Domnul: voi da oraşul pe mâna regelui Babilonului care-l va nimici prin foc!” (Ieremia ,34:2)
Evreii au fost înfrânţi de către armatele lui Nabucodonosor. În templul lui Solomon din Ierusalim, ei îşi deplâng libertatea pierdută. În mulţime, luată ostatică, se află şi Fenena (mezzo-soprană), fiica lui Nabucco. Ea este iubită de către Ismaele (tenor), un tânăr evreu pe care, cândva, îl salvase de la moarte. Însoţită de ostaşi şi cu sabia în mână, în templu năvăleşte Abigaille (soprană), cealaltă fiică a lui Nabucco. Şi ea îl iubeşte pe Ismaele căruia îi oferă viaţa, dar tânărul evreu o refuză (terţet). Călare, regele învingător Nabucco (bariton) pătrunde şi el în templu. În faţa acestei profanări, preotul evreu Zaccaria (bas) ridică pumnalul vrând să o omoare pe Fenena sub ochii tatălui ei, dar braţul îi este oprit de Ismaele. Nimic nu-l poate împiedica pe Nabucco să dărâme şi să ardă templul evreilor.
ACTUL II „L’empio” (Hulitorul)
“Ecco…! il turbo del Signore è uscito fuori, cadra sul capo dell’empio”Geremia XXX
“Iată vijelie sălbatică vine de la Domnul, vijelie groaznică, şi va cădea pe capul necredincioşilor .”
(Ieremia 30,23)
Evreii prizonieri se află acum în Babilon. Găsind un vechi pergament secret, Abigaille află că nu este fiica lui Nabucco, ci doar o sclavă adoptată. Disperarea şi mânia orgolioasei femei se dezlanțuie (arie). Inspirat de zei, Zaccaria o converteşte pe Fenena la iudaism (arie). Soseşte falsa veste a morţii lui Nabucco pe câmpul de bătălie. Înainte de a pleca, acesta îi încredinţase Fenenei tronul. Acum, Abigaille îi pretinde surorii sale coroana. Considerându-se trădat, regele îi blesteamă pe zei şi se proclamă pe sine singurul zeu al Universului. Nesăbuitul său gest este pe loc pedepsit şi un trăsnet al lui Dumnezeu face să cadă coroana de pe capul lui Nabucco. Regele îşi pierde minţile. Abigaille ridică de jos coroana regală, apoi şi-o aşează pe cap cu o atitudine arogantă, mândră.
ACTUL III „La profezia” (Profeţia)
“Le fiere dei deserti avranno in Babilonia la loro stanza insieme coi gufi, e l’ulule vidi moreranno.” Geremia LI
“Babilonul va fi o movilă de dărâmături, adăpost pentru șacali, groază și batjocură, fără locuitori. “(Ieremia 50:37)
Abigaille conduce regatul. Marele Preot al lui Baal îi prezintă sentinţa de condamnare la moarte a tuturor evreilor. Sub presiunile fiicei sale, Nabucco, slab şi cu minţile rătăcite, semnează pergamentul (duet). Stăpână pe situaţie, Abigaille porunceşte gărzilor să-l aresteze pe nefericitul rege. Acesta îşi caută cea de a doua fică, pe Fenena, dar află cu groază că aceasta, convertită, urmează să moară împreună cu ceilalţi evrei. Prizonierii îşi povestesc soarta amară (cor „Va, pensiero…”). Dar Zaccaria rosteşte o profeţie: leul lui Iuda va triumfa asupra Babilonului care va fi distrus (arie).
ACTUL IV „L’idolo infranto” (Idolul sfărâmat)
“Bel è confuso: i suoi idoli sono rotti in pezzi.”Geremia XLVIII (?)
“Baal (Bel) e ruşinat, chipurile lui cele cioplite sunt batjocorite şi idolii lui sfărâmaţi.”(Ieremia 50:2).
În temniţă, Nabucco îşi vine treptat în fire (arie). El cere ajutor lui Iahve promiţând că templul va fi reconstruit. Fenena este condamnată la moarte împreună cu ceilalţi evrei. Recăpătându-şi, prin minunea divină puterile, Nabucco strânge lângă el câţiva ostaşi credincioşi şi aleargă în ajutorul fiicei sale. Din nou puternic şi stăpân, regele ordonă distrugerea lui Baal, dar statuia se prăbuşeşte singură. Nabucco este copleșit de ceea ce vede și se va converti la religia iudaică. Abigaille care băuse otravă vine să ceară iertare, regretând în faţa morţii crimele săvârşite. Zaccaria îl slăveşte pe Nabucco, devenit acum”Regele Regilor”.
În final, întreg corul și personajele intonează a cappella un impresionant imn de slavă dedicat Divinității, “Immenso Iehova”.
Personajele operei, conform ediției italiene sunt:
Nabucodonosor, re di Babilonia (regele Babiloniei). . . Baritono
Ismaele, nipote di Sedecia, re di Gerusalemme . . . Tenore
Zaccaria, gran pontefice degli Ebrei . . . Basso
Abigaille, schiava, creduta figlia primogenita di Nabucodonosor . . . Soprano
Fenena, figlia di Nabucodonosor . . . Soprano
Il Gran Sacerdote di Belo . . . Basso
Abdallo, vecchio ufficiale del re di Babilonia . . . Tenore
Anna, sorella di Zaccaria . . . Soprano
CORI: Soldati Babilonesi, Soldati Ebrei, Leviti, Vergine Ebrei, Donne Babilonesi, Magi, Grandi del regno di Babilonia, Popolo ecc.
Nella prima parte la scena fingesi in Gerusalemme, nelle altre in Babilonia.
- Informatiile sunt preluate din teza de doctorat cu titlul: „Prototipuri sacerdotale in opera lui Verdi” a domnului Ioan Vrasmas, presedintele companiei Opera Vox.
