Adriana Trandafir, Adrian Păduraru, Carmen Tănase, Andreas Petrescu, Gabriel Fătu, Anca Dinicu, Doina Teodoru, Ioana Ancea şi Oana Puşcatu te aşteaptă la o trilogie de comedie, în regia lui Gelu Colceag.
Echipa ce a conceput și pus în scenă super comediile “Mă mut la mama” şi “Mă mut la tata” duce povestea mai departe cu spectacolul “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”.
Premiera va avea loc pe 20 octombrie la Teatrul de Comedie, iar protagoniștii promit: “ o experiență la fel de amuzantă ca și cea din “episoadele” precedente, o poveste sinceră, desprinsă din viața unei familii normale și transpusă în lumina reflectoarelor. O poveste cu situații de un comic imposibil, în care fiecare se regăsește, sau în care își recunoaște sora, fratele, colegul de birou, prietenul ori prietena.”
Mama (Adriana Trandafir), studentă la aproape 60 de ani, vrea să guste viaţa alături de noul ei iubit (Adrina Păduraru). Situația dă însă peste cap universul băieților (Andreas Petrescu și Gabriel Fătu), care, deși ajunși la vârsta maturității, refuză să îi acorde mamei dreptul la o viață și redevin copii în nenumăratele încercări de a-l face pe iubitul mamei să dispară din peisaj. Şi tocmai când părea că dragostea a învins şi că viaţa de familie a Mamei şi a Tatălui intră pe un făgaş liniştit, cineva apare şi aruncă totul în aer! Cine? Soţia iubitului Mamei! Ce se întâmplă mai departe aflaţi pe 20 octombrie la premiera “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”