INTIMATE TANGO

AMÂNAT

60 RON

Sala Reduta

joi, 07 septembrie 19:00

Spectacol amânat pentru data de 07.09.2023. Biletele rămân valabile.

 

INTIMATE TANGO sau POVEȘTILE NESPUSE ALE TANGOULUI este un spectacol electrizant în care tangoul, dansul și teatrul se întâlnesc într-un vârtej al pasiunii. Pianul, bandoneonul și actrița vor înlănțui patru povești amețitoare!

 

Pe ritmurile pieselor precum   Milonga del Angel, Adios Nonino, Oblivion,  Libertango și multe altele, printre pași de dans, cele patru personaje:

Rosa, Carmen, Fata Vrabie și Leda vor istorisi, patru întâmplări nespuse, patru povești de dragoste, patru povești de viață, născute din zbuciumul fără egal al muzicii de tango

Acest spectacol este un îndemn la bucuria de a trăi, o demonstrație de virtuozitate și talent ce va atinge  cele mai fine coarde ale inimii.

Elena Ivanca este actriță a Teatrului Național din Cluj cu o bogată carieră artistică atât în teatru cât și în film.

Este absolventă a Facultății de Teatru din Cluj Napoca, a unui masterat ce are ca temă ,, Dicția sau Vorbirea de performanță” iar în 2012 obține titlul de Doctor în Teatru, cu lucrarea ,,Gestul ca mediator și creator de sens.De la text la întruparea personajului”

 

Rolurile de mare anvergură, colaborările și activitatea pedagogică i-au adus numeroase premii și recunoaștere, dar ceea ce o caracterizează poate cel mai bine este pasiunea și dăruirea pentru profesie și oameni.

Deasemenea este cunoscută publicului larg și din rolul savuros al mamei lui Mircea ,din filmul „ Mirciulică”.

 

Robert și Irina Indrei formează un cuplu atat in viata de zi cu zi cât și pe scena.  Absolvenți ai Academiei de Muzica din Cluj Napoca, respectiv București,  aceștia cântă tango argentinian de mai bine de 7 ani împreună.

Cu o experienta scenica bogata pe scenele Filarmonicilor din țară și a festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate aceștia aduc în fata publicului larg o fărâmă din frumusețea și magia muzicii de tango.

Concertează sub egida Ambasadei Republicii Argentina și au concertat și la invitația Casei Regale.

Pian și bandoneon,  doua instrumente care se împletesc și se armonizează magnific în muzica de tango argentinian!

Gazda acestui eveniment este „ SALA REDUTA ” o locație speciala din centrul Brașovului, unde se pun în scena spectacole de muzica sau teatru, un pol cultural al orașului.

Așadar, vă așteptăm cu drag sa ascultati poveștile nespuse ale tango-ului,  sa descoperim împreună pasiunea, durerea dar și iubirea sau fericirea croite în jurul zeului numit TANGO !

 

Bilete online pe www.spectacolebrasov.ro , la casieria Sala Patria și Sala Reduta.

Spectacol interzis copiilor sub 14 ani!

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 20 iulie 16:47.


Pret bilet: 60 RON