Fidelitate

120 RON

Sala Reduta

luni, 23 octombrie 19:30
În relația unui cuplu de oameni avuți – Maggie (Adelaida Zamfira) și Jack (Florin Busuioc) ajunsă într-un impact, cu ironie analizată psihologic, intervine un ucigaș plătit, Tony (Gheorghe Ifrim), nu se știe de cine, și el cu probleme psihologice; acțiunea, conflictele, sunt dibaci expuse dramatic cu savoare comică. Autorul se dovedește că știe a scrie comedii cu motivare psihologică în relații și subtile trimiterii spre actualitatea curentă.
Întâlnim din nou pe Gheorghe Ifrim într-un rol cu bază comică – Tony, interpretat cu intenția logică de a arăta că trăirea dramatică a unor situații poate evidenția exploziv scopul scrierii ironic, satiric. Excelent actorul definește personajul, un ucigaș plătit, un posibil mafiot care își are problemele sale personale și drept ajutor un psiholog. Gheorghe Ifrim speculează cu măsură în expresie stările personajului și relațiile sale cu Maggie, interpretarea sa având drept rezultat un umor rafinat, cuceritor, actorul demonstrând din nou, capacitățile sale speciale pentru comedie.
Maggie, femeia plictisită de viața casnică, dar care a adus fondurile necesare afacerilor soțului este caracterizată sugestiv de Adelaida Zamfira. Actrița dezvoltă ambiguitatea lui Maggie mai ales când aceasta devine o doamnă elegantă care își afirmă dorința de aventură și răzbunare. Este un rol de referință realizarea credibilă a personajului pentru această talentată actriță independentă.
O surpriză plăcută produce apariția în teatru a lui Florin Busuioc. Actorul se pliază la nuanță pentru definirea esenței profilului și atitudinilor soțului infidel al lui Maggie, om de afaceri. Florin Busuioc transmite verosimil atenționarea că imoralitatea poate fi specifică, firească și multora din cei avuți. Cei trei sunt minunați prin modul în care relatând situații dramatice cu sinceritate interioară, produc comicul scopului satiric al textului și umorul aplaudat de public.
„Fidelitate” este un spectacol de la care nimeni nu poate pleca dezamăgit. De la regizor, scenograf până la cei trei interpreți de excepție, „Fidelitate” ne arată că teatrul independent activează consecvent cultural, fără sofisticări derizorii de imagine, fiind direct în comunicarea cu haz a unor „fotografii” desprinse din actualitatea zilelor noastre.

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 26 septembrie 12:14.


Pret bilet: 120 RON