Cea mai îndrăgită actriţă de film, Medeea Marinescu, se întâlneşte în sfârşit cu cel mai “pe val” actor de teatru, Marius Manole, într-o comedie a cărei producţii este semnată de Asociaţia INSPIRA.
“Fă-mi loc!” spune povestea a doi tineri ce se regăsesc în ajunul Crăciunului în cuşeta unui tren de noapte. Ea, o fată singură, şarmantă, aventurieră, el, un bărbat cu principii, pus în faţa unui eveniment neprevăzut ce-i va răsturna întreaga existenţă.
Suntem în ajunul Crăciunului. E momentul în care simţim mai mult ca oricând să fim înconjuraţi de familie şi de cei pe care îi iubim cu adevărat.
Hazardul îi aduce pe Manuel şi Camilla împreună, doi oameni ce nu au aparent nimic în comun, ceea ce va genera nenumărate “scântei”. Însă amândoi caută să înţeleagă şi să se înţeleagă, amândoi au nevoie să se destăinuie, şi mai mult, amândoi au nevoie de a se vindeca de singurătate.