Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice

100-120 RON

Teatrul Sica Alexandrescu

luni, 22 aprilie 19:00

Puternică, dar tristă, devotată dar ranchiunoasă, Betty Hunsdorfer îşi creşte cele două fiice adolescente, sacrificându-şi toate visele din tinereţe. Cea mare, Ruth, este o fată drăguţă, dar cu un temperament volatil, nevrotic, şi cu crize frecvente de convulsii. Fiica cea mica, Tilly, de o timiditate aproape patologică, are un talent nativ pentru ştiinţe. Încurajată de profesorul ei, Tilly face un experiment prin care supune crăiţele unui tratament cu raze gamma, proiect cu care câştigă un premiu dat de liceul ei. Este şi momentul culminant în desfăşurarea piesei ; mândră ca mamă și totuși invidioasă şi prea încărcată cu sentimentul propriei ratări, ca să accepte succesul fiicei, Betty răneşte adânc atunci când ar trebui să iubească și ajunge să ridiculizeze atunci când vrea să laude. Chinuită, dură şi indiferentă la propriile nevoi, ea este în egală măsură o victimă a propriei sale naturi şi a destinului crud ce i-a fost servit. Și totuși, așa cum dovedește şi experimentul lui Tilly, ceva frumos și plin de promisiuni poate apărea chiar şi din solul cel mai arid, mai secătuit. Este lecția piesei, din afara timpurilor și totodată rădăcina adevărului şi a forţei care pune totul în mişcare.
„Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice este unul dintre acele spectacole care îţi aduce aminte că ai dreptul la fericire. Pleci acasă cu gândul la imaginea unei fete cu fundă albă pe cap, sau a alteia cu ruj aprins, sau a unei doamne în vârstă în halat roz, sau a unei mame care alungă coşmaruri, povestind despre o căruţă cu fructe şi legume. Şi cu un refren banal, dar atât de frumos, pe care nu îl mai poţi uita: „Meeee-re! Peee-re! Caaas-traveţi!” – Alina

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 28 martie 17:52.


Pret bilet: 100-120 RON