Doi pe o banca

139 RON

Amanat pentru o data care va fi anuntata ulterior

luni, 22 noiembrie 23:23

Mihai Bendeac și Ilona Brezoianu sunt ”Doi pe o bancă”

 

Mihai Bendeac revine pe scena din Brașov, de data aceasta, alături de Ilona Brezoianu. Spectacolul ”Doi pe o bancă” se joacă pe scena Teatrului Sică Alexandrescu luni, 22 noiembrie, începând cu ora 19:00. 

****

Un bărbat și o femeie, la lăsarea întunericului, într-un parc ce devine sufragerie, dormitor, dar mai ales scena disputei, a intrigii ce se țese odată cu exultanța senzorială și senzuală a celor două personaje – Vera și Fedea (Iura, Alexei). Doi oameni ce se lasă prinși în iluzia unei iubiri posibile ce poate apărea (într-o formă vagă), totuși… chiar și după trei, patru mariaje ratate. Realizezi că, de fapt, niciunul nu vrea să plece de pe banca aceea, ce închide în ea, ca într-un spațiu miraculos, suspansuri, trăiri, un timp al posibilităților, în care se poate visa la fericire. Și nu asta facem, căutăm?

Dialogurile picarești sînt monologuri detaliate, naratoriale ce nu mai conving pentru că ei nu mai cred în trecutul lor, devenind iresponsabili și nerespunzători… 

Concluzia: amîndoi sînt speriați în fața unei posibile singurătăți într-o lume înnebunită, în această civilizație a divorțurilor, în acest post-apocalips, care ne-a adus destrămarea a tot ce construise omul mai bun în mileniile dinainte: ideea, ba chiar destinul unei familii.

Aleksandr Ghelman, dramaturg rus contemporan, propune reîntâlnirea într-un parc dintre un bărbat și o femeie, prilejul al unor destăinuiri despre destinul fiecăruia marcat de eșecuri. De la cochetărie și minciună, cei doi ajung la un trist adevăr… 

Două destine ciudate, frânte, două destine tragic-comice. Întîlnirea începe cu minciuni dar… se ajunge la adevăr. La lăsarea întunericului, El și Ea se-ntîlnesc… în parc. De-aici se naște o comedie emoționantă, în care adevărurile se dezvăluie cu dificultate, dar și cu mult umor și intensitate. Un spectacol despre căutare, despre singurătate și eșec, dar și despre iubire și speranța de a o regăsi. (Liliana Popa)

Condiții acces:

  • 50% din capacitatea sălii
  • Purtarea măștii de protecție pe durata evenimentului
  • În prezența Certificatului Covid (persoane vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la schema completă)
  • Făcând dovada trecerii prin boală

*Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020, completat la 20.05.2021, minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel.

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 22 noiembrie 20:00.


Pret bilet: 139 RON