Probabil că mulți oameni de teatru resimt absurdul cotidian al acestei perioade și asta explică apariția mai multor montări ale pieselor lui Eugène Ionesco, în special al piesei „Cântăreața cheală”. Pentru mine, sensul piesei este lumea post-memorie, post-limbaj, care lasă tot mai mult loc tehnologiei în viețile noastre. Senzația pe care o am este că dispar rădăcinile care ne ancorau pe pământ, că dispar simbolurile lumii așezate odată cu reducerea la maximum a adevărului și a vorbirii. S-au făcut studii care atestă că omenirea devine din ce în ce mai puțin inteligentă. Dacă la început a fost cuvântul, ne aflăm, în prezent, la final. Dar orice final lasă loc unui nou început. Fără să avem idee despre ce Dumnezeu (și el pe cale de dispariție) ne rezervă viitorul.

Vlad Massaci

Piesa „Cântăreața cheală” a fost jucată pentru prima dată în mai 1950 la Théâtre des Noctambules, în Paris,  și după un număr mare de interpretări a devenit una dintre cele mai jucate piese din Franța, primind premiul Molière d’honneur.