CAFENEAUA
6 august ora 20.00 Teatrul National I L Caragiale Bucuresti
Arta lui Horaţiu Mălăele nu are graniţe: autodepăşirea, introspecţia, lecţia spiritualităţii balcanice, toate se topesc în creuzetul tulburător ce poartă marca sufletului şi visului românesc.
Horaţiu Mălăele are vocaţia visului, construieşte o lume intensă, provocatoare şi incitantă.
Nu poţi să nu-l iubeşti pe Mălăele atunci când metamofozele sale scenice comunică adevăruri simple. Spectacolul „Cafeneaua”, adaptare a piesei „Wally’s Cafe” de Sam Bobrik & Ron Clark, surprinde povestea unei familii americane în trei secvenţe temporale: un complex de stări, atitudini şi mentalităţi, dar şi o falie deschisă a sufletului.
Spectacolul debutează duplicitar, în limitele unui cinism liric; actorul şi măştile sale se desprind de convenţia clasică din dorinţa de a transforma mesajul dramatic într-o poveste accesibilă, despre „o bucată sângerândă de viaţă”.
Clocotul de comedie în care graniţa dintre râs şi plâns alunecă, dramatismul şi gingăşia ipostazelor umane pe care le descoperim în jocul-minune al celor trei excepţionali actori creează un lanţ empatic.
De la bun început suntem atraşi în capcana timpului: Louise (Dana Dogaru) şi Wally Murdock( Horaţiu Mălăele) sunt văzuţi la 30, 50 şi 70 de ani. Tânăra Janet, (Emilia Popescu), câştigătoarea concursului de Miss Zarzavat, din Ohio, într-un miez de noapte atemporal, intră în viaţa lor şi le oferă o reprezentaţie absurdă, hilară, sugestivă pentru o provincială cu apiraţii de Hollywod.
Personajele eşuează în încercarea lor de a se desprinde de ritmul unei vieţi dominate de deşert. „Viaţa este o boală mortală cu transmisie sexuală” declară Wally în primul act şi intră în capcana neputinţei.
Existenţe umile, anonime, sub semnul nisipului, O CAFENEA în inima deşertului, iată reperele unei lumi în destrămare care se va salva prin iubire.
„Împotriva tuturor spectacolelor formaliste, în sensul concepual al cuvântului, promovate excesiv şi inexplicabil de noua nomenclatură teatrală, « Cafeneaua » reprezintă în primul rând victoria artei actorului şi, totodată confirmă o lege teatrală străveche potrivit căreia regia şi textul unui spectacol trebuie să locuiască pe acelaşi palier. Între ele poate exista o relaţie conflictuală sau de prietenie, cu condiţia de a exista în acelaşi plan. Altfel lucrurile o pot lua razna. M-am apropiat temător de textul acesta. Ca într-o imensă oglindă, fereastra morţii, cum o numeşte Borges, mai limpede ca orice, mi-am descoperit ambiţiile şi slăbiciunile, norocirile şi nenorocirile, viaţa mea, a voastră, a noastră şi toate la un loc, răsturnate în viaţa acestei familii imaginate – oglindă vie şi spăimântătoare a trecerii noastre pământene. Rezistenţa spectacolului pe piaţa teatrală reprezintă pentru mine adevarul celor sus amintite şi al unei emoţii comune”( HORATIU MALAELE )
Distributia : HORATIU MALAELE ( WALLY MURDOCK)
DANA DOGARU ( LOUISE )
EMILIA POPESCU ( JANET )
Regia : HORATIU MALAELE
Pret bilet : 120 lei